MĂIESTRIE ȘI HOMEOSTAZIE

________________________________________________________
“Când bătălia începe în noi înşine, ne îndreptăm spre perfec-
ţiune.”
(Robert Browning)
________________________________________________________
Ce este măiestria?
Pricepere, iscusinţă deosebită; talent, dibăcie, artă. Măiestrie artistică = totalitatea
elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârşirii unei opere literare
sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creaţie. Lucru care denotă iscusinţă sau meş-
teşug în execuţie; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meşteşug (care cere
pricepere).
În pdf-ul “Descoperă-ţi vocaţia” ţi-ai făcut o idee despre în ce zonă se afla abilităţile
tale posibile. Acolo unde e un hobby se poate dezvolta măiestria.
Dacă vrei succes în viaţă, dacă vrei putere interioară şi exterioară, nu vei avea
decât dacă devii foarte bun într-un domeniu. Dacă rămâi mediocru vei avea tot timpul un
sentiment al neîmplinirii şi nicio realizare.
Trebuie să înţelegi că măiestria nu e pentru cei supertalentați sau pentru cei norocoşi care au început devreme. Măiestria e pentru oricine se decide să aleagă acest drum
şi să rămână pe el indiferent de vârstă, gen sau experienţă anterioară.
Problema e că avem foarte puţine indicii şi modele despre cum se ajunge la măiestrie. Lumea în care trăim azi poate fi văzută ca o conspiraţie împotriva măiestriei. Există un
bombardament continuu cu promisiuni de recompensă imediată, succes instant sau eliberare de nevoie sau de durere imediată.
O să vorbim un pic şi despre cum societatea lucrează azi împotriva oamenilor care
vor să îşi dezvolte abilităţi reale şi cum ameninţă educaţia, sănătatea, relaţiile şi succesul
individual. Chiar şi personalitatea.
Superficialul

Superficialii abordează orice nou sport, slujbă, activitate, relaţie cu foarte mult entuziasm. El sau ea sunt înnebuniţi după ritualurile de început, pregătirea echipamentului, a
lucrurilor necesare, strălucirea NOULUI.
PERA NOVACOVICI
20Când are primul sprint de progres, superficialul e în extaz. Se laudă prietenilor, familiei şi oamenilor pe care îi întâlneşte pe stradă. De abia aşteaptă etapa următoare. Şi
apoi, depresia. În loc să urmeze un nou moment de progres rapid, urmează platoul şi asta
e de neacceptat. Perseverenţa este o necunoscută pentru superficiali, iar renunţarea un
obicei automat şi firesc. Mintea se umple de scuze. Asta nu e pentru el. E prea competitiv,
necompetitiv, agresiv, pasiv, plictisitor, periculos, bla bla.
Acest lucru nu îi satisface nevoile lui UNICE.
Apoi scenariul se repetă cu altă activitate însă doar pentru a se termina la fel. Vede
oportunităţile, salivează la gândul rezultatelor, însă ele nu apar. Superficialii sunt specialiştii “lunilor de miere”. Experţi în aparenţe şi roşi de rugina superficialităţii pe dinăuntru.
Să rămână pe drumul măiestriei ar însemna să se schimbe. Şi pentru un superficial
asta e infinit mai greu decât să sară la următoarea oportunitate, la următoarea “luna de
miere”. Se vede ca un aventurier, dar probabil rămâne prins veşnic în capcana dintre imaturitate şi maturitate.
Când trage linie, după ani de zile sau zeci de ani, vede că a făcut mii de lucruri şi în
acelaşi timp, NICIUNUL.
Obsesivul
Obsesivul e un om radical, care nu accepta jumătăţi de măsură. Ştie că doar rezultatul contează şi este dispus să facă ORICE e nevoie ca să obţină rezultate. Vrea să ob-
ţină cât mai mult încă de la prima lecţie. Vrea să progreseze cât mai rapid şi să afle materialul avansat ACUM.
Spre deosebire de superficial, el nu îşi mută privirea spre alte activităţi sau persoane, ci rămâne foarte concentrat pe una. Şi asta nu e rău, dar din păcate, obsesivul nu înţelege importanţa PLATOULUI. A momentelor în care trebuie să trăieşti fără să ai un moment
orgasmic, ci să îţi faci treaba cu devotament şi perseverenţă.
Obsesivul are progres semnificativ la început. Însă când ajunge pe platou nu acceptă că e o etapă vitală în drumul spre măiestrie. Se împinge la limite fără milă. Îşi dublează
eforturile. Devine workaholic sau începe să hărţuiască persoanele pentru care simte ceva.
Devine tentat să trişeze sau să caute scurtături de dragul progresului. Tot ce contează e să țină curba de învăţare orientată în sus, indiferent dacă trebuie să sacrifice dezvoltarea firească sau educaţia, planurile sau invesţiile.
PUTEREA TA INTERIOARĂ
21În relaţii, obsesivul sufocă. Tot ce contează e să menţină emoţiile puternice, adrenalina, chiar dacă asta înseamnă să creeze tensiuni care nu sunt necesare, certuri etc. Nu
înţelege necesitatea platoului, a perioadelor în care relaţia trebuie să crească, să se dezvolte de la sine.
Obsesivul este caracterizat de o evoluţie în zig-zag, urmat de o cădere cu siguranţă
dureroasă şi pentru el şi pentru cei din jur.
Mediocrul
Mediocrul are altă atitudine. Se prinde cum merg lucrurile însă rămâne pe platou pe
timp nelimitat. După ce învaţă un pic şi are progres, din diverse motive continuă să facă
activităţile într-un mod rutinier şi fără emoţii şi pasiune. Aceeaşi slujbă timp de zeci de ani
doar pentru un salariul lunar, aceeaşi relaţie nesatisfăcătoare doar din teamă că nu e destul de bun pentru altcineva.
Însă când cel de lângă tine devine mai bun pe plan profesional sau uman, rămâi în
urmă şi frustrarea creşte. Ai regrete şi intri în depresie. Eşti părăsit, alungat, abandonat şi
consideri că soarta e nedreaptă.
Cele 3 tipuri de mai sus te pot ajuta să îţi dai seama de ce nu eşti tu în momentul
ăsta pe drumul măiestriei.
Măiestria îţi va aduce dureri de cap neaşteptate şi de asemenea recompense neaş-
teptate şi nu vei atinge niciodată o destinaţie finală.
Vei învăţa despre tine la fel de mult ca şi despre abilităţile pe care ţi le antrenezi şi
dezvolţi. Şi deşi de multe ori vei fi surprins de ce şi cum poţi învăţa, progresul tău către
măiestrie va avea tot timpul un ritm care arată aşa:
Nu există metodă de a scurta acest drum. ORICE abilitate nouă vrei să înveţi, există
sprinturi scurte de progres şi apoi un mic declin şi apoi un platou ceva mai înalt decât nivelul la care erai înainte. Orice antrenor din lumea asta îţi va putea confirma lucrul ăsta.
Fie că e vorba de karate, de pian, de învăţat cum să faci bani, să înveţi să ai succes cu
sexul opus, în relaţii, în orice domeniu. Pentru a porni pe această cale, SINGURA care îţi va
aduce satisfacţie adevărată şi permanentă, trebuie să exersezi cu răbdare, perseverenţă,
încăpăţânare chiar. Dar pentru a ajunge să te bucuri de rezultate, trebuie să fii dispus să
PERA NOVACOVICI
22petreci bucăţi bune de timp pe acel platou în care exersezi ZILNIC, chiar dacă pare că nu
progresezi, pentru ca din când în când să ai câte o explozie de progres şi să mai urci o
treaptă, un nivel. De ce e nevoie să stai pe platou şi nu poţi învăţa în ritm alert, pas după
pas, nivel după nivel fără să stai pe acel platou?
Pentru că atunci când înveţi o nouă abilitate, când ţi-o antrenezi, trebuie să îţi înră-
dăcinezi noile obiceiuri în sistemul nervos. Mersul pe jos este înrădăcinat în sistemul nervos, îl faci fără să te gândeşti la el, este un obicei automat.
Condusul unei maşini de către un şofer cu experienţă este înrădăcinat, o face automat. Orice abilitate antrenată suficient devine un automatism. Asta se numeşte să fii bun
în ceva, să fii profesionist. Când faci ceea ce faci foarte bine şi în mod automat.
Când însă începi să înveţi o nouă abilitate, indiferent că e crearea unui imperiu, sau
făcut bani, sau cântat la un instrument, sau o disciplină sportivă, trebuie să te gândeşti la
acea abilitate, la exerciţiile de începător pe care le faci. Trebuie să înlocuieşti tipare vechi
de gândire, emoţie, senzaţie, mişcare cu unele noi.
Asta aduce în joc un sistem cognitiv, asociat cu un sistem habitual (obiceiurile) şi un
sistem de efort, asociat cu hipocampul, situat la baza creierului. Sistemul cognitiv şi cel de
efort devin ajutătoare pentru sistemul habitual până când obiceiurile noi sunt învăţate. Cu
alte cuvinte, suntem reprogramaţi. Când treaba este făcută, sistemul cognitiv şi de efort se
retrag. Apoi nu mai trebuie să te gândeşti şi nu mai simţi un efort când faci acel lucru nou.
Mersul pe jos, mentalitatea, socializarea etc. sunt învăţate astfel. Le faci apoi fără
să gândeşti.
Acum problema noastră mare este că atunci când un tânăr de 25 de ani vine şi
spune că nu este satisfăcut de viaţa lui sexuală, de relaţii, că nu înţelege femeile, misiunea este şi mai grea. Pentru că nu e destul să îşi antreneze noi abilităţi şi obiceiuri, dar
trebuie să le DEZVEŢE pe cele vechi.
Dacă o persoană s-a obişnuit să gândească negativ despre orice lucru în viaţă, o
face automat fără efort şi fără să se gândească.
Cum este cel mai bine aşadar să devii foarte bun în ceea ce vrei să faci? Exerciţiu
continuu, practică, dar o faci în primul rând DIN PLĂCEREA DE A FACE ACEL LUCRU. De aceea
se spune că orice faci trebuie să faci cu pasiune. Pentru că dacă nu faci ce faci din plăcere
în primul rând, nu vei ajunge foarte bun la acel lucru niciodată.